Principalele acțiuni pe care proiectul le are în vedere sunt:
- Se va realiza o analiză comparativă a cunoștințelor existente până acum asupra abuzului copiilor instituționalizați și a efectelor lui pe termen lung, a cadrului legal cu privire la termenii de prescriere a violenței împotriva copiilor ca infracțiune, a măsurilor de protecție și de recompensare a supraviețuitorilor adulți, precum și, dacă este cazul, a rolului justiției restaurative, sau a unor alte modalități specifice de răscumpărare a situației de victimizare.
- Datele în ceea ce privește legislația și studiile vor fi arhivate și vor fi publicate pe pagina de internet a proiectului SASCA.
- Se va dezvolta o metodologie comună pentru a efectua anchete cu 120 de victime, 360 de profesioniști din sistemul de protecție a copilului și 60 din justiție, proveniți din diferitele țări implicate în proiect.
- Se va dezvolta un program pilot de suport implicând 180 de victime.
- Se vor dezvolta ghiduri de bune practici pentru a oferi suport victimelor, care vor fi diseminate în 800 de exemplare, pe site-ul de internet al proiectului SASCA și în cadrul unor seminarii.
- Se vor dezvolta 4 rețele locale cu aproximativ câte 30 de persoane, în care părțile implicate în elaborarea unei metodologii pentru sprijinirea victimelor vor fi: persoane reprezentând instituțiile de protecție a copilului, alți profesioniști și asociații ale victimelor.
- Se vor elabora recomandări de politici la nivelul Uniunii Europene pentru introducerea unor proceduri de sprijin instituțional care să fie preluate de părțile interesate și instituțiilor europene și care să reamintească instituțiilor de stat că au responsabilitatea de a supraveghea și de a preveni violența, precum și de a recunoaște și trata traumele suferite de victime. Recomandările vor fi prezentate de-a lungul întâlnirilor de diseminare a rezultatelor, organizate pentru a sensibiliza părțile implicate și reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene asupra problematicii abuzului asupra copiilor instituționalizați.
- Se vor desfășura 10 trening-uri (cursuri de specializare) cu participarea a 60 de persoane din aparatul administrativ judiciar, 50 de avocați, 45 de profesioniști din sistemul de sănătate, 45 de victime care au beneficiat de servicii de suport, 45 de asistenți sociali.
- Vor avea loc 4 conferințe cu participarea a 90 de asistenți sociali, 60 de profesioniști din serviciile de protecție a copilului, 80 de victime care au beneficiat de servicii de suport, 70 de profesioniști din sistemul de sănătate, 15 persoane din aparatul administrativ local, 100 de educatori și 15 persoane de la nivelul UE care se ocupă de realizarea politicilor sociale.
- Vor fi realizate 5 articole publicate în reviste științifice.